| Scrisoare de ştiri |
|
Doar pentru membri |
| Meniu principal |
  |
| Contactati-ne! |
 |
| biografie 2000 - 2004 |
Cornelia si Lupu Rednic 2000 - 2004
|
În anul 2000 - am fost invitați de comunitatea
de români din Gratz Austria la o
seară românească, desfășurată într-un frumos restaurant din localitate. Evenimentul
a fost transmis în direct la TVR
Internațional, prilej cu care am cântat live, restaurantul fiind plin cu
romani care au petrecut cu noi pâna dimineață.
În anul 2002 am fost ivitați de ministrul Apărării Naționale și Ambasadorul României la Praga de ziua Armatei Republicii Cehe,
participând la un dineu cu un recital extraordinar live. Deasemeni am susținut un spectacol la cel mai renumit
liceu din Praga, promovând astfel folclorul românesc și tradițiile populare. Cu acest prilej am vizitat fostele
castele regale HRAD,VISEHRAD, stațiunea CARRO VIVARI etc.
|

|
|

|
Între anii 2001 - 2004 – am
absolvit Facultatea de Management Turistic, Hotelier și Comercial din cadrul Universității Mihai Eminescu din Timișoara, iar examenul de licență l-am susținut
la Universitatea de Vest Timișoara.
Licențiat economist.
În fața
unei Facultăți, un unteș, stătea cu un vițel, legat de gard. Trece un flăcău
și-l întreabă:
- Ce faci cu dobitocul ăsta?
- Eeeee... dobitocu-i la examen, pe el îl cheamă Bibor.
|
2002 - am participat la seara de folclor a
festivalului “Cerbul de Aur” difuzat
de TVR1, având o prestație folclorică de excepție. Am trăit emoții deosebite
alături de publicul numeros, care prin furtunoasele aplauze nu ne-au lăsat să
ieșim din scenă. La terminarea spectacolului am găsit pe parbrizul mașinii în
jur de 80 bilețele, lăsate de spectatori:
“...de ce na-ți cântat mai mult?; ...va iubim!;
...totuși noi am așteptat că o să ne mai cântați un cântec!;”
...cuvinte
extraordinare pe care le păstrăm în sufletele noastre.
|
|
|

|
2002 - am participat la zilele României
la Muzeul Skansen – SUEDIA (cel mai mare muzeu al satului în aer liber din
lume) cu grupul artistic “Am fost și-om
fi” din comuna IEUD - Maramureș, susținând
un spectacol live. Evenimentul a
fost organizat de Președenția României și Guvernul României.
|
2002 - nominalizați la “Gala celor mai iubiți români” și “Muzică pentru toate gusturile”, gazda fiind TVR1.
|
2003 – turneu în SUA, “Festivalul Vinului Chicago (Taste ofRomania)”.
Am trăit o bucurie imensă, în urma întâlnirilor cu românii,
pentru care muzica noastră le-a trezit dulci amintiri din România. Am continuat
turneul înNew York,
Detroit,
Cleveland,
Dallas,
Atlanta,
Florida,
Miami,
Fenox Arizona,Las Vegas,Los
Angeles unde am încântat inimile românilor la
spectacole, la petrecerile din familiile lor.
Am vizitat cascada Niagara,
am străbătut “Ruta 66”,Nevada, Aleea Stelelor, Universal Studio, Disneyland,
Dalassul Southfork Ranch- prima
casă construită înDallas... La Universal Studio am vizitat Jurassic Park, rămânând impresionați de
ce am văzut acolo. Am vizitat, cladirea realizată după filmul Mumia se întoarce. Era îngrozitor. Totul
se petrecea aidoma filmului. Am urmărit filmul Terminator 2 pe ecran 3D.

|


|
|

|

|

|
|
2004 - Festivalul Callatis Mangalia, unde am
încântat publicul cu folclorul maramureșan , alături de cei mai îndrăgiți
cântăreți de muzică populară. Realizator Florentina
Satmari.
|

|

|
|
2004 - suntem
invitați la majoritatea emisiunilor de folclor și divertisment, nunți, botezuri,
petreceri. Am fost premiați la “Duminica
în familie” pentru aportul adus în realizarea emisiunilor în care eram
invitați - realizator Corina Voicu.
|

|

|
|
| Comentarii |
la 30 November 2009 20:21:42
e2e71f8e08d83cc207fc3d8eb927607d Hi Guys, I am newbie in the internet stuff and I dont know if I am writing on correct board on this website. I
have got problem with activating my account. I received email but when I click on the link it was not working, is this link is correct? keyword, |
la 29 August 2010 19:33:38
Hi there, I dont know if I am writing in a proper board but I have got a problem with activation, link i receive in email is not working... keyword, |
|
| Postează comentariu |
|
Te rog conectează-te pentru a posta un comentariu.
|
|
| Conectare |
Încă nu eşti membru? Apasă aici pentru înregistrare.
Ţi-ai uitat parola? Solicită una nouă aici.
|
| Utilizatori conectaţi |
Vizitatori conectaţi: 3
Nici un membru conectat
Membri înregistraţi: 267
Cel mai nou membru: Gheorghe Dunca
|
|